marți, 2 decembrie 2014

Rezumatul


            Rezumatul este expunerea pe scurt a textului, fără deformări sau interpretări personale şi cu respectarea şirului logic al naraţiunii, ţinînd cont de ideile principale.

           

Rezumatul:
  • Are ca punct de pornire un text de bază;
  • Este o versiune condensată, dar fidelă a conţinutului;
  • Are la bază planul dezvoltat, cu ideile principale şi secundare exprimate prin propoziţii sau fraze, nu titluri;
  • Urmează firul întîmplărilor în succesiunea lor;
  • Redă acţiunea de la persoana a III-a, indiferent de persoana lor în textul de bază.

 Rezumatul nu începe  cu : „autorul ne spune că...”, „acţiunea începe cu...”

În rezumat:
v  conţinutul este redat în cuvinte proprii, cu excepţia cuvintelor cheie din text, care vor fi scrise între ghilimele;
v  dialogurile dispar, ele trebuie transformate din vorbire directă în vorbire indirectă;
v  amănuntele nesemnificative nu mai apar ( de ex., prezentarea mobilierului ş. a. );
v  fiecare alineat din text conţine o idee, care trebuie formulată cît mai scurt;
v  nu apar descrieri, figuri de stil, termeni expresivi;
v  informaţia esenţială se poate găsi în text răspunzînd la întrebările: Cine? Ce face? Cînd? Unde?


            Pentru a realiza un bun rezumat, cuvintele trebuie economisite pentru a obţine formulări sintetice:
1.      prin contragere: înlocuirea unui grup de cuvinte printr-un substantiv, adjectiv sau verb: ex. El trebuie să aducă mai multe argumente în sprijinul acestei idei – El trebuie să argumenteze mei bine.
2.      prin înlocuirea unei enumerări printr-un termen sintetic se evită repetiţiile: ex. „Repede atunci: motanul se înghesuieşte şi mai în fund, iar cîinele o şterge sub divan; numai şoarecele, mic cum era, rămîne la locul lui.” – Cele trei personaje / animalele se ascund de frica stăpînului.
3.      prin înlocuirea unei expresii printr-un sinonim: ex. Şi-a luat picioarele la spinare prin păpuşoi. – A fugit prin păpuşoi.

            Pentru realizarea legăturii dintre diversele enunţuri ale rezumatului folosim cuvinte şi expresii ca: la început, apoi, între timp, de îndată ce, după, după aceea, deoarece, deşi, pe cînd, pentru + vb. la infinitiv ( ex. pentru a reuşi...). verbe la modul gerunziu (ex. mergînd).



            Rezumatul reprezintă un sfert din textul de bază!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu